Ne vedem la Bookfest

Azi îmi fac bagajele. Mâine voi fi la Bucureşti, la Bookfest, pentru lansarea antologiei gotice Dincolo de noapte. Proiectul coordonat de Oliviu Crâznic, primul de acest fel de la noi, a fost deja inclus de "Evenimentul zilei" în Top 5 lansări ale târgului de carte. Astăzi, volumul a fost prezentat şi în paginile ziarului unde cu onor lucrez, recte “Evenimentul”. Celor care n-au citit celalalte postări ale mele pe tema asta, le spun că antologia se deschide cu povestirea subsemnatei, Spălaţi de sângele fecioarelor. Aşa că, dragi pasionaţi de mistere şi supranatural, ne vedem la Bookfest, mâine, la ora 14, la standul Millennium Books! 

Fetiţă, ai să-ţi pierzi ţâţele!

Asta am auzit azi, când ieşeam ţanţoşă de la Parchet, iar codul galben nu bătuse soarele. Replica, însoţită de o elocventă fluturare de deget, venea de la un moşneag cu barba până pe la jumătatea pieptului. Am pus-o imediat pe seama mişcării jucăuşe a bustului propriu, eliberat de constrângerea unei anumite piese vestimentare. Moşul a trecut, iar eu am rămas cu întrebarea existenţială. Să mă bucur că, la douăzeci de ani de la terminarea liceului, mi se spune încă fetiţă sau să-mi păzesc mai bine chestiile care vin în pereche? Nu de alta, dar nu există birou de obiecte pierdute pentru ele!

Brrrrr!

The making of "Dincolo de noapte"

Revista Galileo continuă seria de articole dedicate, în avampremieră, antologiei Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului, care va fi lansată pe 2 iunie. Dacă ieri a fost prezentat sumarul, astăzi puteţi citi mărturisirile mele privind procesul de naştere a povestirii Spălaţi de sângele fecioarelor, inclusă în volum. Iată şi un scurt fragment:

După primele zece minute de gîndire, ajunsesem deja la o concluzie. Evident, o povestire cu vampiri ar fi fost calea cea mai uşoară. În fond, creasem cu succes astfel de personaje în romanul Cerneală şi sînge şi lucram deja la o continuare a acestuia. Am ales totuşi să nu păşesc pe drumul bătătorit, ci să răspund provocării într-un alt fel. Personajul meu principal avea să fie purtătorul unui secret formidabil, dar nu acela al unei creaturi a nopţii.

Restul articolului The making of... îl puteţi citi aici.

Iată şi sumarul antologiei gotice (cu o producţie proprie)

Am promis ieri şi alte amănunte despre antologia Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului. Astăzi, sumarul complet al volumului, aşa cum apare în revista Galileo:

Oliviu Crâznic – Cuvântul editorului: O epopeee cu final (sper!) aşteptat

Ştefana Czeller – Spălaţi de sângele fecioarelor

George Lazăr – Ziditorii de biserici

Liviu Radu – Diferite nuanţe de beznă

Narcisa Stoica – Argint Viu

Dan Doboş – Violet

Florin Pîtea – Văgăuna bîntuită

Raluca Băceanu – Fraţii de Saint-Yves

Cătălina Fometici – Sub vălul nopţii

Laura Sorin – Copiii Diavolului

Oliviu Crâznic – Pivniţele Palatului Charron

Ana-Maria Negrilă – Ora morţii

Ciprian Mitoceanu – Ispăşirea

Staţi pe recepţie şi pentru alte veşti pe tema asta, având în vedere că primul text din sumar este al subsemnatei!

Încă o surpriză de la Millennium

Seria antologiilor Millennium continuă cu o provocare incitantă, graţie scriitorului Oliviu Crâznic. Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului va lansată pe 2 iunie, la Bookfest. Iată şi o scurtă prezentare a antologiei:

Un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcînd o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bîntuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfîrşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntînd o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 FEŢE ALE GOTICULUI.

Mai multe amănunte, în zilele următoare!

Interviu pentru Bookaholic

Iată că am dat încă un interviu, de data asta pentru Bookaholic. Ce am avut de spus despre cărţile care-mi plac, despre meseria mea şi despre drumul meu literat, citiţi aici.

Fascinaţia violului de ora cinci

Între două conferinţe, la Parchet, descoperim minunea: un aparat nou-nouţ de cafea. Care oferă, pe lângă licoarea respectivă în diferite variante pe care le sperăm mai gustoase, chiar şi sucuri ori chipsuri! Subsemnata se învârte în jurul lui, descoperind mecanismul si anticipând cu oareşce fior momentul când va obţine o cutie de Cola în schimbul a doi lei. Între timp, o doamnă de vârsta a doua bagă banul pentru o cafea.

Din discuţia mea cu un posesor de uniformă, doamna deduce că sunt ziaristă.

-- Ce aflaţi aicea daţi la ziar? mă întreabă oareşcum naiv.

 Recunosc spăsită că da, oricum prin zonă foiesc o mulţime de colegi şi camere de luat vederi.

-- Şi acum ce aşteptaţi?

Mergând pe linia sincerităţii absolute, zic că mă interesează un viol.

-- Care? vine imediat întrebarea cheie.

Ei, na! Le-o fi ştiind doamna pe toate?

-- Cu tipul ăla de ieri, de-a violat trei femei, o anunţ în avanpremieră.

-- Da ce era, armăsar? Cu trei odată?

Râd.

-- Nu, că le-a violat pe rând.

-- Aaaa... Ia spuneţi-mi şi mie cum a fost, că nu-l ştiu pe ăsta!

Ei, să mai spună cineva că ştirile de ora cinci nu au căutare!

A fost odată...

Conspiraţia mititeilor

Timp de trei zile, am văzut la ştiri aproape doar mititei. Când onor televiziunile nu ne-au arătat românaşul lângă grătarul propriu, cu berea şi maneaua aferentă, ni l-au servit îmbulzindu-se la pomană, ori pe plajă şi în club. Trebuie să recunosc, spectacolul mi s-a părut la un moment dat dezgustător.

Veţi spune că vorbeşte invidia pălmaşului care, în toate cele trei zile, a asudat la slujbă. Sigur, nu mi-ar fi stricat nici mie o zi de repaus. Dar n-am fost singura care a lucrat zilele acestea, şi nu mă consider un martir. Mi-ar fi plăcut să văd, în atâtea zile libere, măcar un minut consacrat celor care au muncit când alţii se distrau – medici, poliţişti, lucrători la salubritate sau din transportul în comun, vânzători, taximetrişti şi mulţi alţii. Cei cărora sărbătoarea asta le era, de fapt, dedicată.

După cum nici nu văd  de ce e o ştire, şi încă prezentată surâzând, faptul că unii se îndoapă şi lasă în urmă mormane de gunoaie în puţinele oaze de verdeaţă pe care le mai avem, iar comisarii de mediu le dau în cel mai bun caz un avertisment. Sau că plozi de bani gata aruncă mii de lei pe o noapte în club, fără să fi muncit o zi în viaţa lor. Şi lăudându-se cu asta! Ori că pentru alţi tineri, cu buzunarele goale, ce-i drept, distracţia înseamnă să bea şi să se drogheze până nu mai ştiu de ei, după ce au campat direct pe plajă, opt într-un cort de doi.

Nu zic să nu ne distrăm, dar s-o facem cu măsură. Prinşi în conspiraţia asta a mititeilor, românii s-au dat încă o dată în spectacol, iar reporterii de televiziune l-au savurat. Acum, unii îşi tratează mahmureala, alţii îşi măsoară ratingul. Semnificaţia zilei de 1 mai a fost cu totul uitată.

Hmmmm...

Primăvară (3)

Lacrimi pentru-un dulce prinţ (3)

Ating încet Artele şi creez sămânţa. I-o arunc Nebunului şi-o prinde cu limba lungă, transformându-şi clopoţeii de la coate în pui de veveriţă.

-- Un nuc? se miră. Coţofenelor oare le-o plăcea? S-or aduna pe crengile lui, la primul pătrar al lunii? Artele azi miros a iarnă nesfârşită, Doamnă.

Nebunul ţopăie ca un iepure, mormăie ca un urs şi târâie trupul fiului meu din iatac. Îi întorc spatele şi aştept ca orologiul din turn să bată ora unsprezece. Clipele îmi dau cu tifla, dar sunt mai răbdătoare decât fata care, dincolo de fumul încolăcit ca motanul şchiop în jilţ, pune perna pe faţa surorii vitrege şi-i fură condurul de cleştar.

Cobor scara care se răsuceşte în jurul turnului şi al inimii mele. Fug spre grădină, bătută de vânt şi de jale. Pâlcul de copaci mlădioşi foşneşte, cerşind mângâiere, dar eu mă opresc în faţa mormântului acoperit de urzici.

-- De ce l-ai omorât? ţip. De ce l-ai omorât pe prinţul meu?

Umbra transparentă a Reginei nu-mi răspunde. Suspinele ei sunt firave şi lipsite de sens, dar ştiu ce mi-ar spune dac-ar putea. Fiindcă-l iubea şi fiindcă i-l furasem. Mă gândesc la noaptea când Vânătorul mi-a spus că prinţul e mort, la pruncul pe care l-am pierdut şi la prima atingere a Artelor. Mă gândesc la toate lumile din care Artele-şi trag seva şi degetele mă mănâncă de la pachetul nou pe care Nebunul l-a aşezat în aşternutul meu.

Mă aşteaptă întins leneş, în patul cel mare şi rece, Nebunul meu cu ochi cenuşii şi pielea aspră ca şmirghelul. Mă face să strig într-o mie de feluri, fără să ştim dacă ne-am atins trupurile, lumile sau minţile. Dacă împreunarea ne-a fost izbândă sau înfrângere. Când închid ochii şi palma în jurul cărţilor, uitând ce trebuie uitat, Nebunul sare din aşternut şi începe să ţopăie în jurul focului. Pe mormântul Valetului de caro, nucul a început să se înalţe spre cerul negru.

-- Poate, de data asta, un lup? mormăie Nebunul. Nişte urlete ar mai înveseli palatul ăsta...

--  Şi mâine e-o zi, blestematule! Mă mai gândesc.

-- Mâine sună a vioară strânsă sfielnic de-o fecioară... Azi lumea are glas melancolic, de pian dezacordat. Ieri îmi părea cam înceţoşată, poimâine isterică de-a dreptul. Alaltăieri am băut o găleată întreagă de pipi de dragon. Trebuie să mărturisesc, era cam amar şi prea fierbinte.

-- Ce vrei să spui, Nebunule? întreb în glasul Artelor.

-- Eu nu spun niciodată nimic, Doamna mea. Clopoţeii mei şoptesc uneori glume deochiate slugilor, dar Vânătorul mi-a promis c-o să-i sperie. Îl ţii însă în lesă cam scurtă şi nu reuşeşte să mai dea pe la cuhnii. Noaptea trecută, condurii îmi spuneau c-ar vrea un război. S-au obişnuit să bătucească pământul mormintelor, dar le-ar plăcea să lucreze la scară mai mare. Ce frumos sună, la scară mai mare! Oare de pe ce tărâm au prins vorbele astea?

-- Pleacă, îi poruncesc, mă plictiseşti cu aiurelile tale!

Behăie batjocoritor, dar mă ascultă. Singură în iatacul meu cu miros de zmeură şi nuc, mă ridic în capul oaselor şi privesc flăcările. Sunt albastre ca răsuflarea Artelor la cumpăna tărâmurilor. Într-o lume cu porţi sângerii, Julieta plânge lângă trupul iubitului ei. Ştiu cum se încheie povestea ei. Ştiu cum se termină toate istoriile din toate lumile câtă vreme jocul meu de cărţi continuă. Desfac pachetul cel nou, din care lipseşte, ca întotdeauna, Nebunul. Sorb o gură de mied şi las Artele să treacă prin sufletul şi mâinile mele.

-- Care ţi-e voia, Doamnă? răsună de departe vocea Vânătorului.

-- Adu-mi o inimă de lup! şoptesc.

 Mi se pare că-l aud pe Nebun cântând la cuhnii. N-are somn nici el... Sting lumânarea şi privesc noaptea cum îşi dă duhul încă o dată. Aş vrea să-mi întind aripile şi să las vântul să-mi zburlească penele. Oare de ce, dulcele meu prinţ?

Lacrimi pentru-un dulce prinţ (2)

-- Povesteşte-mi despre tata! mă îndeamnă fiul meu.

Tac o vreme, lăsând flăcările să-i lumineze chipul atât de delicat. Cărţile rânjesc la mine şi mă muşcă de degete. Le arunc pe masă c-o dojană fără rost. Sunt tot mai puţine şi tot mai obraznice. Şeptarii scot limba, decarii bat din palme. Doar dama de pică e nemişcată şi tăcută. Nemişcată şi rece.

-- Tatăl tău avea ochii cenuşii şi pielea moale, şoptesc.

El se întoarce şi mă priveşte, trădându-şi cu ridicarea colţurilor gurii speranţa sa deşartă. În cămin, primul ogar de foc începe să latre, căutând urma vânatului.

-- Mai spune-mi! mă roagă fiul meu.

-- Tatăl tău era prinţ şi, în fiecare noapte cu lună plină, mergea la vânătoare.

Ogarii hăituiesc o ciută de foc, sărind din cămin pe podeaua de marmură neagră. Dar el n-are ochi decât pentru mine.

-- Cornul tatălui tău făcea pădurea să răsune. Odată, a lovit în aripă o bufniţă şi ea a ţipat prelung. Săgeata lui roşie avea vârful aurit...

Un armăsar tropoteşte şi-un corn vesteşte vesel că vânatu-i încolţit fără scăpare. Ochi cenuşii mă privesc mustrător din pălălaia vişinie şi dispar, lăsând în urmă doar un pumn de cenuşă. Ceasul bate ora zece şi zmeura pare amară.

-- Tatăl tău a fost singura mea dragoste, murmur cu nesfârşită tristeţe.

Fiul meu nu mă mai aude. A pălit şi s-a prăbuşit lângă jilţ, la fel de rece ca vatra în care focul Artelor s-a stins. Cel născut din lemn şi mort în tăciune nu-l poate încălzi nici pe el, nici pe mine.

Mă ridic şi bat scurt cu sceptrul în podea. Nebunul intră, zăngănindu-şi clopoţeii roşii şi aurii de la cingătoare.

-- Vai, vai, încă unul! strigă şi face o tumbă mică.

Cărţile îi ţin isonul cu miorlăituri de pisică în călduri. Le fac vânt pe podea şi le calc fără milă cu tălpile goale ale tuturor lumilor.

-- Focul să vă taie, negrul să vă-ngâne! strig.

Se topesc, ţipând cu glas omenesc blesteme ce nu mă pot atinge.

-- Aduc alt pachet, Doamna mea, şopteşte Nebunul. Şi cu el ce facem?

Ghiceşte răspunsul, dar îi place să mă chinuie. Şi-a încrucişat braţele pe piept azi sau poate acum o mie de ani. Şi-a lipit zâmbetul cu sânge. Condurii lui aurii lovesc podeaua, amintindu-mi iarăşi de galopul unei nopţi nebune. Ţac, ţac, ţac! Negru şi alb. Roşu şi negru.

-- Îngroapă-l lângă ceilalţi! spun vorbele prea vechi şi prea noi. (Va urma)

Interviu pentru fansf

Un interviu cu subsemnata, în care am răspuns la o mulţime de provocări din partea lui Nicu, a fost postat pe blogul celor mai simpatici fani sf. Despre omul, ziaristul şi scriitorul Ştefana Czeller, citiţi aici.